Norul necunoaşterii

Norul necunoașterii este una dintre cele mai faimoase lucrări ale misticii creștine apusene, apărută în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, în Anglia.

Ghid al rugăciunii contemplative, tradus în mai multe limbi, lucrarea abordează calea apofatică de apropiere de Dumnezeu (via negativa în termenii teologiei catolice), aflat – în viziunea autorului – dincolo de un „nor al necunoașterii”, acolo unde mintea discursivă și abilitățile cognitive uzuale își pierd semnificația în favoarea unei cunoașteri integratoare, realizată din centrul esențial al ființei. Această experiență nu se obține aici prin asceză, prin izolarea de lume sau prin efort intelectual, ci, așa cum spune un psiholog modern, printr-o „sinteză dintre iubire și voință”.

Deși a circulat în rândul contemplativilor vremii, textul a fost publicat abia în 1871. Autorul ei este necunoscut, se presupune că aparține mediului monastic englez al vremii, posibil din ordinul cartuzian. Sursa sa de inspirație precede cu aproximativ 900 de ani apariția „Norului”, lucrarea noastră fiind asociată curentului creștin neoplatonician, coborând de la pseudo-Dionisie Areopagitul.