Religii, valori și experiențe de vârf
- Broșatformat
- 144pagini
- ~4 orelectură est.
- Românălimbă
- 2017apariție
Despre carte
Cum pot fi înțelese experiențele intense în care predomină sentimentul că orizonturi nelimitate se deschid, că ești mai puternic și mai neajutorat decât ai fost vreodată, că nu știi când a trecut timpul și ceva important s-a întâmplat și te-a transformat – stări trăite uneori de îndrăgostiți, de părinți sau care apar în experiența orgasmică, în momentele de creativitate, de insight terapeutic, în fața unei opere de artă? Sunt diferite de experiențele religioase? Prăpastia dintre religie și știință este de netrecut? În volumul de față, Maslow examinează legăturile dintre știință, religie, experiențe mistice, cogniție și valori, respingând ideea că religia organizată ar fi singurul izvor al virtuților și valorilor umane. Maslow consideră că experiențele de vârf nu sunt specifice doar emisarilor aleși ai lui Dumnezeu, ci fiecărui om, fiind esențiale pentru o mai bună înțelegere a unui aspect cu deosebire „uman" al existenței – nevoia de actualizare a sinelui.
„Cei mai mulți oameni pierd sau uită experiența subiectiv religioasă și redefinesc Religia ca fiind o serie de obiceiuri, comportamente, dogme și forme care, la extrem, devin întru totul legaliste și birocratice, goale, convenționale și, în cel mai pur sens al cuvântului, antireligioase. Experiența mistică, iluminarea, marea trezire, alături de prorocul charismatic care a inițiat întregul proces, sunt uitate, pierdute sau transformate în opusul lor. În cele din urmă, la nivelul Religiei organizate, bisericile pot deveni marii dușmani ai experienței religioase și ai celui ce trăiește experiența religioasă.
Recunoașterea acestor experiențe ca experiențe-scop, și nu experiențe-mijloc, reprezintă un alt aspect. Printre altele, demonstrează celui care are experiența că există în lume scopuri, că există lucruri sau obiecte sau experiențe la care merită să aspiri, care sunt valoroase în sine. Chiar acest lucru este o respingere a enunțului că viața și trăirea ar fi lipsite de sens. Cu alte cuvinte, experiențele de vârf sunt o parte a definiției operaționale a enunțului că „viața merită trăită" sau „viața are sens.” Abraham H. Maslow
Descoperă mai multe cărți scrise de Abraham H. Maslow
Dacă ți-a plăcut cartea Religii, valori și experiențe de vârf, scrisă de Abraham H. Maslow, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 30,66 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.








