Cioran. Filosofia unui „antifilosof”

Într-un survol tematic și demonstrativ clar, relevând raportul gândirii cioraniene cu filosofia în ideea descifrării acestui ethos particular care e cel al gânditorului privat, Adrian Buzdugan păstrează, pe cât posibil, o abordare echidistantă, lucidă și rafinată, fără a evita însă afirmațiile categorice, inserate în demersul care, deși afirmat subiectiv, nu e mai puțin convingător. Într-o limbă suplă și plastică, ce-l onorează pe marele stilist de care se ocupă, argumentația curge alert, iar lectura nu este doar instructivă, ci și incitantă și plăcută. Calitățile hermeneutice ale autorului sunt neîndoielnice, el oferind, prin această carte, un breviar filosofic într-o arhitectură solidă, cu distincții precis operate, explicitările variilor chei de interpretare fiind bine ancorate într-o bibliografie extinsă, densă. SIMONA MODREANU

La capătul unui demers hermeneutic consistent, Adrian Buzdugan încheagă portretul reflecției autentice a unui antifilosof, o imagine atipică în raport cu paradigma filosofiei sistemice și care contează, finalmente, ca o formă de filosofie. O formă însă antisistemică, dar nu lipsită de coerență, de o anume sistematizare, cu un metabolism cumva descendent prin razele resemnării actelor de gândire, cu accentele semantice puse neîncetat pe încărcătura tragică a zădărniciei vieții, pe scepticismul rostului pe care-l are omul în lume, o ființă, ca la Blaga, iremediabil căzută. Cu cartea sa la subsuoară, Adrian Buzdugan intră astfel pe poarta cea strâmtă a rezervației Cioran, un spațiu al cărui ideo/bio-sistem e conservat și valorificat fidel și prin exegeza sa. ION DUR