Visuri și himere

Ecouri simboliste în sculptura românească modernă

Adriana Şotropa luminează destinul accidentat al sculpturii româneşti, mai precis, momentul naşterii dureroase a modernităţii ei. A-şi părăsi statutul sigur dar anost de ornament funerar pentru a face saltul în abisul autonom al « artei pentru artă » a fost pentru plastica noastră de la începutul secolului XX o încercare teribilă. Soldată cu ivirea unor personaje de succes, mimînd creator modele germane şi franceze, a unor spirite torturate şi încă prea puţin înţelese, ca Paciurea, cu un geniu numit Brâncuşi, dar şi cu o seamă de sculptori « interesanţi », surprinzători, pierduţi pe nedrept din vedere prin decenii şi depozite de muzeu.

Marele merit al unei asemenea cercetări este acela de a ne arăta – folosindu-se şi de vreo 70 de fotografii – că sîntem mult mai bogaţi decît ştiam.