Punct contrapunct
- Broșatformat
- 552pagini
- ~14 orelectură est.
- Românălimbă
- 2014apariție
Despre carte
Punct contrapunct (1928), romanul care i-a adus lui Huxley recunoaşterea internaţională, surprinde grava criză spirituală a societăţii londoneze de după Primul Război Mondial, o epocă frământată ce trădează deruta şi disoluţia lumii moderne. Conştient de iremediabila transformare a realităţii sociale şi de complexitatea universului uman, romancierul renunţă la maniera aşa-zis tradiţională de a oglindi viaţa, preferând o tehnică narativă nouă – să nu uităm că ne aflăm în plină epocă experimentalistă! – împrumutată din repertoriul celei de-a şaptea arte. Astfel, naraţiunea descriptivă este înlocuită de monologul interior, iar „acţiunea” se subsumează tehnicii contrapunctice care sparge unitatea spaţială şi temporală şi transformă diacronia în sincronie. La toate acestea se adaugă muzica, însoţind aproape în permanenţă decupajul cinematografic atât de minuţios regizat.
Descoperă mai multe cărți scrise de Aldous Huxley
Dacă ți-a plăcut cartea Punct contrapunct, scrisă de Aldous Huxley, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Minunata lume nouă , Polirom Ciorile din Pearblossom , Vlad și Cartea cu Genius Galben de Crome , Polirom
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 35,10 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.















