Misteriile Antichităţii

„În cadrul cursurilor pe care le-am susținut la College de France, am întreprins un amplu studiu privitor la sacrificiile săvârșite în cadrul diferitelor religii. După ce am cercetat această problemă în vechile culte ale Orientului, Greciei și Romei, am fost nevoit să analizez în paralel importanța sacrificiilor în cadrul misteriilor păgânismului greco-roman, precum și sacrificiile în cadrul cultului creștin. Cu această ocazie, m-am ocupat de problema originilor creștinismului și am ajuns la concluzia că rădăcinile acestei religii nu trebuie căutate doar în iudaism, ci și în vechile religii păgâne, prin intermediul cultelor misteriilor.

Cultele elenistice și religia romană au păstrat, încă din vremurile îndepărtate, riturile epocilor primitive, peste care au suprapus o nouă concepție asupra lumii și a zeilor, cât și noi raporturi dintre zei și univers. Lumea reprezintă un domeniu în care își exercită libera lor voință. Acești zei s-au îndepărtat mai mult sau mai puțin de fenomenele naturale. La început, zeii erau considerați a fi un fel de dublu pe jumătate nediferențiat, pe jumătate spiritual al acestor fenomene; în urma dezvoltării religiilor, zeii nu mai sunt forțe naturale, ci devin persoane.

Pe măsură ce conștiința personalității umane dobândea o mai mare claritate, personalizarea zeilor a căpătat o mai mare acuratețe. Personalizarea lor a devenit mai mult sau mai puțin transcendentală, dar ea a fost gândită după calapodul umanității. Acțiunea invizibilă a zeilor se modelează pe cea a oamenilor cu autoritate în societate. Zeii devin stăpânii, protectorii cetăților și ai familiilor. Cultul care li se dedică acum reprezintă un omagiu adus suveranității lor, o retribuire a bunelor lor servicii, condiția prin care se mijlocește continuitatea bunăvoinței lor. Vechile rituri magice se înfăptuiesc acum exclusiv în cinstea lor. Acum sacrificiul devine un dar, un tribut, un semn al adorației. De aceea a fost cât se poate de firesc ca aceste sacrificii să fie multiplicate. Chiar dacă ideea necesității sacrificiului, a unei necesități care nu este o simplă obligație morală, ci un soi de lege naturală, încă subzistă suficient pentru a nu-și pierde caracterul magic, nimeni nu va mai tăgădui faptul că sacrificiul reprezintă acum o trăsătură proprie religiei.” (Alfred Loisy_)_