Aventurile lui Mimi
- Broșatformat
- 104pagini
- ~3 orelectură est.
- Românălimbă
- 2019apariție
Despre carte
Cartea este pilonul de bază al programului Business Kid, program de educație financiară pentru întreagă familie derulat de Asociația Happy Moms. Copiii învață, prin teatru, joc și joacă, dar și prin ateliere practice, cum se câștiga banii, cum se cheltuie, cum se economisesc, cum și cui se pot dona, dar și ce înseamnă nevoi și dorințe și diferență dintre acestea. Părinții deprind, prin exerciții practice, modul în care se împart veniturile într-o luna pe diverse categorii de cheltuieli și exersează împreună cu copiii aceste obiceiuri. Toate acestea prin intermediul unei cărți de povești, al unei piese de teatru și al unor ateliere susținute în școli. [...] Misiunea asociației este aceea de a contribui la bunăstarea comunității, prin proiecte în domeniul educației antreprenoriale și financiare pentru mame, copii, tineri și familie în general. Viziunea asociației este că schimbarea vine din noi, și începe cu fiecare dintre noi, fiecare persoană fiind capabilă să genereze, să amplifice și să perpetueze schimbarea în comunitatea din care face parte.
Descoperă mai multe cărți scrise de Dana Lupșa
Dacă ți-a plăcut cartea Aventurile lui Mimi, scrisă de Dana Lupșa, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Trăiri nespuse , Libris Editorial Be Branded , Libris Editorial
Descoperă mai multe cărți scrise de Diana Mihăilă
Dacă ți-a plăcut cartea Aventurile lui Mimi, scrisă de Diana Mihăilă, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Alex si Seb în căutarea mașinii perfecte , Didactica Publishing House
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 30,66 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.







