Dezorientatii
- Broșatformat
- 448pagini
- ~11 orelectură est.
- Românălimbă
- 2025apariție
Despre carte
Traducere din limba franceză și note de Alexandra Cozmolici
Amin Maalouf este autorul bestsellerelor Periplul lui Baldassare, Stânca lui Tanios (Prix Goncourt 1993), Primul secol după Béatrice, Grădinile luminii, Leon Africanul, Scările Levantului, Samarkand și Frații noștri neașteptați.
Într‑o noapte, un telefon sună la Paris, iar Adam află că Mourad, cândva cel mai bun prieten al lui, este pe moarte. Aruncă repede nişte haine într‑o valiză şi ia primul avion spre patria din care a fugit în urmă cu douăzeci şi cinci de ani. Autoexilat în Franţa, Adam duce o viaţă paşnică, fiind un istoric respectat, însă odată întors printre munţii albi ca laptele din Orient, trecutul îl ajunge imediat din urmă. Prietenii lui de altădată au apucat‑o pe căi diferite în viaţă, iar unii au acum mâinile murdare de sânge. Reîntâlnirea cu aceştia este un prilej de‑a evoca anii fericiţi ai tinereţii, dar şi alegerile făcute de fiecare de‑a lungul vieţii. Loialitatea, identitatea şi ciocnirea culturilor şi a credinţelor se află în centrul acestui roman mult aşteptat al colosului literar franco‑libanez Amin Maalouf.
„Există romane care te bântuie îndelung după ce le-ai terminat de citit. Dezorientații lui Amin Maalouf e un astfel de roman. Este o călătorie între Orient și Occident, între trecut și prezent, cum doar câștigătorul Prix Goncourt 1993 știe să o zugrăvească.” (Le Figaro)
„Amin Maalouf ne poartă prin meandrele exilului, ale regretelor și ale imposibilei întoarceri.” (L’Express)
„Un roman profund despre pierdere și identitate.” (The Herald Magazine)
„Pentru Dezorientații m-am inspirat mult din propria tinerețe, petrecută împreună cu prieteni care credeau într-o lume mai bună. Deși niciunul dintre personajele din această carte nu este real, niciunul nu este în întregime fictiv. M-am inspirat din visurile, fanteziile, remușcările, precum și din amintirile mele.” (Amin Maalouf)
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| BookZoneCel mai bun preț | 65,00 RON68,71 RON−5% | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.














