Prin lianele inimii

Într-o zi de toamnă, când pădurea cânta în mii de culori, când viile păstrau încă aroma strugurilor ajunși licoare dulce în butoaie, când pe ogoare țăranii harnici ca furnica din poveste, adunau ultimele roade ale pământului, am apărut ca un boboc de primăvară. Un boboc printre alți trei, eu fiind al treilea. Copilăria am petrecut-o în satul unde poveștile erau scrise, nu citite, dar pașii m-au dus prin lume, purtând în suflet liniștea satului, frumusețea naturii și tăcerea brazdelor. Primele versuri le-am scris tot într-o toamnă, dar mult mai târziu, ca întoarcere spre rădăcini păstrând amintirea începuturilor și aducând cu sine emoția fragilă a iubirii, a vieții și a umbrei.