„Am inventat Păltinișul!“
- Cartonatformat
- 344pagini
- ~9 orelectură est.
- Românălimbă
- 2024apariție
Despre carte
„Nimeni nu a trăit, la noi, idealul culturii cu intensitatea cu care l-a trăit Noica. Tot ce cădea în afara relaţiilor culturale rămânea, pentru el, în nefiinţă. Cum ar fi arătat România dacă, după douăzeci de ani de tăcere, Noica nu ar fi reapărut în cultura română? Care ar fi fost consecințele acestei absențe? Și cine poate măsura consecințele existenței lui Noica pentru generaţia care făcea în anii ’70 primii paşi pe scena publică a culturii? Întorcându-mă acum asupra Școlii de la Păltiniș, mi-am pus întrebarea dacă în istoria culturii europene a existat un fenomen analog. Eu unul nu l-am găsit. N-am regăsit nicăieri acest scenariu de taină al unei iubiri spirituale care să te-ndemne la un salt peste condiția ta de simplu muritor. N-am regăsit nicăieri un maestru care s-a intitulat «antrenor cultural» și care nu-și propunea decât să te-nvețe «cum să-ți dai sufletul», cum «să mori» în beneficiul celuilalt, învățându-te că istoria culturii este tocmai povestea felului în care «se dă» sufletul cu adevărat întru dobândirea unei vieți mai înalte.” — GABRIEL LIICEANU
„După moartea lui Noica, un tânăr fizician ne-a transmis un mesaj celor câțiva care i-am fost în preajmă, din partea unei generații pe care el o numea generaţia orfanilor. Există o categorie de tineri care, după dispariția lui Noica, se simt loviți în nevoia lor de tutelă formativă, de paternitate spirituală. Tânărul fizician sugera că, de-acum încolo, ei au nevoie în mult mai mare măsură de legenda Noica decât de o exegeză academică. Legenda Noica are prestigiul construcției, al efortului constant, cu adâncuri spectaculoase, dar cu suprafețe line și, în chip miraculos, accesibile. Legenda Noica e blândă. Ea creează răspunderi, obligă la imitație și o îngăduie. Cu alte cuvinte, este un model, un exemplu de urmat, o cale posibilă. Invită la perpetuitate, la reiterarea performanței sau măcar la asigurarea continuității ei. În spațiul românesc de astăzi, s-ar putea să avem nevoie de asemenea legende mai mult decât oricând.” — ANDREI PLEŞU
Descoperă mai multe cărți scrise de Gabriel Liiceanu
Dacă ți-a plăcut cartea „Am inventat Păltinișul!“, scrisă de Gabriel Liiceanu, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Înapoi la argument , Humanitas Trei eseuri , Humanitas Scrisoare către Dorothea , Humanitas
Descoperă mai multe cărți scrise de Constantin Noica
Dacă ți-a plăcut cartea „Am inventat Păltinișul!“, scrisă de Constantin Noica, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Trilogia Păltinișului , Humanitas Fiction Eminescu sau gânduri despre omul deplin al culturii românești , Humanitas Două introduceri și o trecere spre idealism , Humanitas
Descoperă mai multe cărți scrise de Andrei Pleșu
Dacă ți-a plăcut cartea „Am inventat Păltinișul!“, scrisă de Andrei Pleșu, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Călătorie în lumea formelor , Humanitas Ce vrem de la președintele țării? , Humanitas Scrisori pentru cititorii din 2125 , Humanitas
Compară prețurile
2 din 2 librării au în stoc această carte · economisești până la 26,64 RON alegând cea mai ieftină ofertă.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| BookZoneCel mai bun preț | 68,40 RON95,04 RON−28% | În stoc | Vezi |
| Cartepedia | 95,04 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.















