Crâmpeie din timp

Într-un ton duios, narațiunea ne permite o întoarcere în timp, un timp în care valorile atingeau alte cote, pe o altă scală, când fiind mai simplu era mai curat, mai cursiv și mai flexibil ( ziarul „Scînteia” și multiplele sale întrebuințări). Moartea bunicii Gica trezește în noi moartea bunicilor noastre, este una universală și perpetuu dureroasă. Metaforizarea deghizată în cuvinte simple, fluente și cursive este prezentă și aici prin actul de a scrie în colbul drumului, cu un băț, „știrea” morții bunicii—simbolismul vieții (în literele achiziționate cu sprijinul bunicii) și al morții (țărâna în care ne întoarcem) redau ciclicitatea vieții. 

Subtitlurile constituie, în sine, un periplu prin simbolistica vieții de copil crescut la țară, constituie miezuri, sâmburi în jurul cărora crește zemoasă și aromată pulpa fructului copilăriei, cu piciorușele în glod sau colb, la sânul buneilor, în căldura galbenă a verilor, în gerul mușcător al degețelelor clădind la omul de zăpadă: „Di’s tălane!”, „Mamaia Gica”, „Garduri”, „Corcodușele”, „La serbare”, „Câmpia”, „Leacul”, „Spaima”, etc. Aceste vremuri vechi amintesc de buna vecinătate, de viețuirea în bună pace, când timpul era mai îngăduitor cu omul și când omul era mai tolerant cu seamănul său.