Trei ceasuri în iad
- Cartonatformat
- 400pagini
- ~10 orelectură est.
- Românălimbă
- 2024apariție
Despre carte
„Primul care a remarcat talentul viguros al fostului «uneltitor împotriva siguranţei Statului» (aceasta era sentinţa standard pentru toţi indezirabilii politici) a fost după aceleaşi mărturisiri târzii ale Mitropolitului Antonie din Amintiri despre scriitori – Gala Galaction. Tot acolo citim că Geo Bogza, care a citit romanul în manuscris, entuziasmat, nu s-a mulţumit doar cu o declaraţie patetică («sunt gata să mor pentru dumneata»), dar a acceptat să-i fie, într-un fel, naşul literar, dându-i o recomandare pentru editură. O recomandare a lui Geo Bogza cântărea greu în epocă, atât de greu, încât a putut să adoarmă (pe o clipă) chiar şi ochiul întotdeauna treaz al cenzurii comuniste din 1970, deşi mai târziu autorul, în spiritul învăţăturii christice a Dumnezeului nemuritor din om, admite şi altceva. Cenzorii, crede dânsul, au trăit şi ei în acest «iad», dar în sufletele lor au mai păstrat «resturi de omenie». O supoziţie care, din păcate, pare să fie infirmată, între altele, şi de zidul de tăcere ridicat în jurul acestei cărţi despre veşnicia celor «trei ceasuri» ale iadului totalitar.” (Andrei ȚURCANU)
Descoperă mai multe cărți scrise de Antonie Plămădeală
Dacă ți-a plăcut cartea Trei ceasuri în iad, scrisă de Antonie Plămădeală, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Trei ceasuri în iad , Sophia
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 51,80 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.







