Ce se întâmplă cu sufletul din ceasul morţii până în ziua a 40-a
- Broșatformat
- 152pagini
- ~4 orelectură est.
- Românălimbă
- 2012apariție
Despre carte
Moartea reprezintă un moment crucial din viața omului: pentru unii înseamnă sfârșitul, pentru alții – o trecere. Părintele Serafim Alexiev deschide înaintea ochilor cititorului această poartă de trecere care este moartea și îi înfățișează ceea ce urmează din acel moment și până în cea de-a patruzecea zi, când are loc judecata particulară. Ca întotdeauna, demersul său este profund, fără a fi plictisitor de lung, și se bazează pe Sfânta Scriptură, Tradiție, Viețile sfinților, scrierile Sfinților Părinți din vechime, dar și pe exemplul unor sfinți mai noi, ba chiar pe întâmplări din viața unor oameni obișnuiți.
Multe întrebări legate de judecata particulară își găsesc răspunsul în rândurile cărții. Legătura între vii și adormiți devine o comuniune a dragostei realizată prin rugăciune: sfinții mijlocesc pentru cei vii, iar cei vii se roagă pentru iertarea păcatelor celor dragi ai lor care au adormit. Departe de a fi ineficiente sau chiar inutile, rugăciunile și faptele de milostenie săvârșite pentru cei răposați au o importanță deosebită în cele patruzeci de zile de după moartea lor.
Descoperă mai multe cărți scrise de arhim. Serafim Alexiev
Dacă ți-a plăcut cartea Ce se întâmplă cu sufletul din ceasul morţii până în ziua a 40-a, scrisă de arhim. Serafim Alexiev, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Cea mai scurtă cale către rai. Nu judeca și nu vei fi judecat , Sophia Nădejdea noastră , Predania Sfântul Constantin-Chiril Filosoful , Sophia
Compară prețurile
1 din 2 librării au în stoc această carte.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 12,06 RON | În stoc | Vezi |
| BookZone | 12,00 RON15,00 RON−20% | Indisponibil |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.








