Fabule
- Cartonatformat
- 52pagini
- ~1 orelectură est.
- Românălimbă
- 2022apariție
Despre carte
Medalia CALDECOTT 1981
Două rațe se duc la baltă pe același drum pe care deunăzi s-au întâlnit cu un vulpoi — o fi bine? Leul vrea neapărat să vadă că un biet gândăcel îi face numaidecât o plecăciune — nu așa i se cuvine regelui animalelor? Trei broaște aleargă după capătul curcubeului unde cu siguranță se află o comoară și ce să vezi? Chiar găsesc capătul. Un urs vrea să fie la modă, pentru că e un urs grozav pe care toată lumea trebuie să-l admire — sfaturile unei ciori vor pica la fix. O cămilă dansează, o pisică visează, un struț e îndrăgostit, un hipopotam se duce la restaurant, un șoricel vrea să vadă marea — fantezia lui Arnold Lobel nu are margini, iar aceste fabule amuzante și în același timp subtile pe care ni le spune nu sunt, de fapt, decât o oglindă în care ne invită să ne privim.
Cei mari și puternici cad cel mai de sus • Uneori e cât se poate de sănătos să-ți schimbi obiceiurile • Dragostea își este propria răsplată • E greu să te dai drept ce nu ești • Sfaturile prietenilor sunt ca vremea, uneori bune, alteori rele • Când își doresc cu tărie ceva, unii sunt în stare să creadă orice • Totul e bine când se termină cu o masă bună • Fericirea e a celor care se bucură de ceea ce fac • La orice reziști, dar la lingușeală nu • Purtările copiilor oglindesc obiceiurile părinților • Merită să faci un drum oricât de lung și de anevoios pentru o clipă de fericire adevărată.
Descoperă mai multe cărți scrise de Arnold Lobel
Dacă ți-a plăcut cartea Fabule, scrisă de Arnold Lobel, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Broscoi și Brotac sunt prieteni , Portocala albastră Zile cu Broscoi și Brotac , Portocala albastră Unchiul Elefant , Cartea Copiilor
Compară prețurile
2 din 2 librării au în stoc această carte · economisești până la 6,57 RON alegând cea mai ieftină ofertă.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| BookZoneCel mai bun preț | 32,60 RON41,23 RON−21% | În stoc | Vezi |
| Cartepedia | 39,17 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.















