Părintele Arsenie Boca. Viața și mărturia
- Broșatformat
- 144pagini
- ~4 orelectură est.
- Românălimbă
- 2014apariție
Despre carte
Cartea cuprinde două părți: Partea I prezintă viața, opera și învățăturile „Sfântului Ardealului”. Partea a II a este constituită din marturia Pr. Petru Vamvulescu, unul dintre ucenicii cei mai apropiați ai Pr. Arsenie Boca. Redăm un fragment din cuvintele acestuia:
„Îmi spunea Părintele Arsenie, când veneam la Sfinția Sa, la Draganescu: «Scrie, Petre, cuvintele pe care le-am scris eu pe pereți, căci vei avea nevoie de ele.» El știa, desigur, că eu voi scrie cândva o carte despre Sfinția Sa. Tot așa, știa că voi vesti, de multe ori, la mulțimi de oameni, pe unde voi merge, despre Sfinția Sa. Sunt mii și mii de oameni care se adapă din sfințenia Părintelui Arsenie și a cuvintelor lui. Sunt tot mai mulți arhierei, preoți, călugari și mireni care-i recunosc sfințenia și îi simt prezența și ajutorul.
Oricine l-a văzut pe Părintele Arsenie ar putea multe să scrie. Mie mi-a hărăzit Dumnezeu de l-am vazut de mai multe ori și, uneori, singur, doar el cu mine. Însă nu este ușor ceea ce îndrăznesc, adică să scriu despre Părintele Arsenie. De aceea, o rog pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu să-mi curețe mintea și inima, trupul și sufletul, ca să nu mă rușineze Dumnezeu acum și în Ziua Judecății.”
Descoperă mai multe cărți scrise de Arsenie Boca
Dacă ți-a plăcut cartea Părintele Arsenie Boca. Viața și mărturia, scrisă de Arsenie Boca, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Din învățăturile Părintelui Arsenie Boca , Meteor Press
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 22,10 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.










