Transfigurarea locului comun. O filosofie a artei

Revoluțiile din lumea artei pun definițiile lucrării de artă, oricât de bine intenționate ar fi ele, în imposibilitatea de a acoperi cazurile acestor îndrăznețe noi lucrări de artă. Pentru a putea rezista, orice definiție trebuie să se pună la adăpost față de astfel de revoluții și mi-ar plăcea să cred că, începând cu Brillo Box, posibilitățile sunt efectiv închise, istoria artei ajungând, într-un fel, la sfârșit. Nu s-a oprit, ci s-a încheiat, în sensul că a devenit conștientă de sine însăși – cu alte cuvinte, ea a devenit într-un fel propria sa filozofie: o stare de lucruri prezisă de filozofia istoriei a lui Hegel. 

Prin aceasta înțeleg, în mod semnificativ, că filozofia artei nu a putut fi privită ca o posibilitate serioasă decât în momentul în care dezvoltarea internă a lumii artei a devenit suficient de concretă. Dintr-odată, în arta avansată a anilor ’60 și ’70, arta și filozofia erau pregătite una pentru cealaltă.