Icoana Maicii Domnului Gherontissa - Sporul Casei
- Broșatformat
- Românălimbă
- 2023apariție
Despre carte
Bucură-Te, a Muntelui Athos sfântă dorire, Călăuzitoarea monahilor pe căile desăvârşirii, Candela nestinsă a rugăciunii pentru mântuirea lumii, Trezirea grabnică a conştiinţelor adormite în păcat, Negura care acoperă mulţimea păcatelor noastre, Norul Cel cuvântător străpuns de razele Soarelui dreptăţii, Corabia rugăciunii ce ne păzeşte de tulburările ispitelor lumeşti, Ancora cea tare a celor ce călătoresc pe marea vieţii, Pământul binecuvântat al mântuirii credincioşilor, Poarta pocăinţei celor greşiţi, Mângâierea cea lină a celor din necazuri, Dragostea cea nețărmurită pentru cei neputincioşi, Maica duhovnicească şi prea blândă a creştinilor, Izvorul darurilor dumnezeieşti, Scara împăcării noastre cu Dumnezeu, Scutul mântuirii credincioşilor de săgeţile ispitelor, Cartea nescrisă a Împărăţiei cerurilor, Odihna inimilor strâmtorate de gânduri potrivnice mântuirii, Îngrădirea inimilor cu stâlpii rugăciunii de pocăință, Stareţa Cea desăvârşită întru toată înţelepciunea, Care povăţuieşte pe toţi monahii în pământul binecuvântat al Împărăţiei cerurilor, nu seca izvorul rugăciunilor Tale, ci ne împărtăşeşte pe toţi dintru acesta, adăpând setea noastră de mântuire.
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| BookZoneCel mai bun preț | 11,40 RON12,69 RON−10% | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.






