Nomada. Din Islam în America
- Broșatformat
- 312pagini
- ~8 orelectură est.
- Românălimbă
- 2021apariție
Despre carte
După ce a atras atenția întregii lumi cu Necredincioasa, cartea sa de memorii devenită bestseller internațional, Ayaan Hirsi Ali își continuă povestea în Nomada. Dorind să fie cît mai departe de conflictele provocate de islamiști în Europa, ea hotărăște să se stabilească și să înceapă o viață nouă în America. Însă, odată ce rupe legăturile cu familia sa și ajunge aici, își dă seama că trebuie să renunțe la toate superstițiile și concepțiile care o împiedică să se integreze într-o societate de tip occidental. Nomada este istoria unei familii dezbinate din cauza ciocnirii civilizațiilor și istoria emoționantă și adesea amuzantă a unei femei ce descoperă America. Iar fiindcă își iubește noua țară, nu poate să-și alunge teama că aceasta va repeta greșeala Europei, care a subestimat islamul radical. Ayaan Hirsi Ali avertizează cu privire la pericolul reprezentat de islam, dar mai ales îndeamnă instituțiile occidentale importante ֪– inclusiv universitățile, organizațiile feministe și bisericile creștine – să ia măsuri pentru a-i ajuta pe imigranții musulmani să se integreze și să evite astfel tentația fundamentalismului și terorismului.
Descoperă mai multe cărți scrise de Ayaan Hirsi Ali
Dacă ți-a plăcut cartea Nomada. Din Islam în America, scrisă de Ayaan Hirsi Ali, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Eretica. Pledoarie pentru o reformă musulmană , RAO Prada , Polirom Necredincioasa , Polirom
Compară prețurile
2 din 2 librării au în stoc această carte.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 35,10 RON | În stoc | Vezi |
| BookZone | 35,40 RON36,95 RON−4% | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.











