Curs de drept civil. Drepturile reale principale
- Broșatformat
- 472pagini
- ~12 orelectură est.
- Românălimbă
- 2025apariție
Despre carte
Alături de cele două coduri penale, Codul penal. Codul de procedură penală. Legile de executare cuprinde și legile de executare a pedepselor, măsurilor privative și măsurilor neprivative de libertate – Legea nr. 253/2013 și Legea nr. 254/2013.
La fel ca toate lucrările din seria de legislație a Editurii Hamangiu, Codul penal. Codul de procedură penală. Legile de executare prezintă, pe lângă forma consolidată a actelor normative, deciziile Curții Constituționale prin care s-a constatat neconstituționalitatea unor articole din coduri sau din legile speciale, precum și deciziile de admitere a recursurilor în interesul legii (RIL) și hotărârile prealabile (HP) pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție. În același timp, sunt prezentate și deciziile instanței supreme prin care au fost interpretate dispoziții ale Codului penal din 1969, respectiv ale Codului de procedură penală din 1968, și care își păstrează valabilitatea și în raport cu reglementarea actuală.
Pentru cei interesați de istoricul textelor de lege, la finalul articolelor sunt indicate, cu caractere italice, normele corespondente din codurile anterioare și se fac trimiteri la legislația conexă. De asemenea, sunt prezentate, în extras, Legile nr. 187/2012 și nr. 255/2013 de punere în aplicare a celor două coduri (dispozițiile interpretative și de aplicare și prevederile referitoare la situațiile tranzitorii, care, în unele cazuri, încă pot fi utile practicienilor).
Atât Codul penal, cât și Codul de procedură penală sunt însoțite de o tablă de materii și un index alfabetic detaliat, care nu fac parte din textele oficiale, ci au fost întocmite de redacția Editurii Hamangiu pentru a facilita orientarea și identificarea mai rapidă a instituțiilor/cuvintelor-cheie căutate.
Această ediție include ultimele modificări aduse Codului penal prin Legea nr. 142/2025, prin care se prevede că, în cazul infracțiunii de camătă, se confiscă atât suma de bani dată, cât și dobânda obținută.
Descoperă mai multe cărți scrise de Carla Alexandra Anghelescu
Dacă ți-a plăcut cartea Curs de drept civil. Drepturile reale principale, scrisă de Carla Alexandra Anghelescu, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor
Descoperă mai multe cărți scrise de Gabriel Boroi
Dacă ți-a plăcut cartea Curs de drept civil. Drepturile reale principale, scrisă de Gabriel Boroi, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Drept procesual civil. Editia a 6-a , Hamangiu Fișe de procedură civilă , Hamangiu
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 132,05 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.