Cifrul scheletului. Viata secreta a oaselor
- Broșatformat
- 264pagini
- ~7 orelectură est.
- Românălimbă
- 2025apariție
Despre carte
Osul este o minune a naturii — un material de construcţie rezistent şi adaptabil, care a evoluat pe parcursul ultimilor 400 de milioane de ani.
De el depind forma corpului tău şi capacitatea de a te mişca. Scheletul creşte şi se schimbă odată cu tine, purtând mărturiile identităţii tale şi ale felului în care trăieşti.
Se poate spune că nicio altă parte a anatomiei umane nu ascunde o asemenea bogăţie de informaţii ştiinţifice, devenind un simbol al vitalităţii şi mortalităţii noastre deopotrivă.
Scheletul este parte a trupului nostru, dar şi a culturii.
Specia umană a făurit instrumente şi bijuterii din os, l-a transformat în obiect al venerării, a căutat în denivelările craniului indicii ale comportamentului uman, s-a folosit de informaţiile furnizate de schelete pentru a descifra viaţa materială a strămoșilor.
Autorul acestei cărţi îmbină rolurile de istoric, paleontolog şi criminalist; tocmai de aceea, Cifrul scheletului se parcurge cu iscoditoarea curiozitate a iubitorului de ştiinţă şi cu pasiunea cititorului de romane poliţiste.
„O meditaţie profundă şi captivantă asupra originilor scheletului uman, asupra modului în care acesta funcţionează (sau dă greş) şi asupra felului în care ajungem să conştientizăm că arhitectura noastră osoasă, deşi ne dă fiori când ne gândim la ea, deţine un rol esenţial în viaţa noastră.” Nature
„Iată o călătorie incitantă, amuzantă, magică de-a dreptul prin lumea minerală şi prin viaţa de aici şi de apoi a oaselor.” The Wall Street Journal
Brian Switek este un conglomerat format din circa 206 oase si ţesuturile moi aferente. Descoperindu-şi pasiunea pentru fosile încă de pe vremea când abia îi ajungea până la genunchi unui stegozaur, a publicat mai multe cărţi dedicate paleontologiei, printre care Written in Stone (2010), The Last Days of the Dinosaurs (2022; semnată Riley Black) şi Dragul meu brontozaur (în curs de apariţie în colecţia Sapiens). Articolele sale au fost publicate în periodice importante, precum The Times, The Wall Street Journal, Nature şi National Geographic. A participat la numeroase emisiuni radio, TV sau online si a susţinut conferinţe la instituţii de Invăţământ şi cercetare de prestigiu, precum Universitatea Yale, Muzeul de Istorie Naturală din Londra si multe altele.
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| BookZoneCel mai bun preț | 44,10 RON49,00 RON−10% | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.







