Zarathustra lui Nietzsche
- Broșatformat
- 790pagini
- ~20 orelectură est.
- Românălimbă
- 2025apariție
Despre carte
Volum editat de James L. Jarrett
Petrecându-și anii tinereții în Basel, la sfârșitul secolului al XIX-lea, Jung era fascinat și tulburat de poveștile care circulau în epocă despre excentricitatea și genialitatea lui Nietzsche, dar și despre boala psihică a acestuia. Făcând mai apoi cunoștință cu operele lui Nietzsche în anii de studii la Universitate, tânărul Jung a fost profund marcat de ideile filosofului, care l-au influențat apoi pe tot parcursul vieții sale. Această carte reprezintă transcrierea unui seminar privat, parte a unui întreg ciclu de seminare susținute în limba engleză de C.G. Jung la Zürich, în anii 1920–1930.
În cadrul întâlnirilor cu membrii Clubului Psihologic din Zürich, un Jung acum matur vorbea informal despre gânditorul ale cărui lucrări nu numai că îl copleșiseră cu profunzimea înțelegerii naturii umane, dar îi și oferiseră sursele filosofice pentru multe dintre conceptele sale psihologice și metapsihologice. Și, mai presus de toate, argumenta modul în care remarcabila carte a lui Nietzsche Așa grăit-a Zarathustra ilustra în egală măsură geniul și tendințele nevrotice și prepsihotice ale filosofului.
Din moment ce notele seminarului nu fuseseră inițial destinate publicării, Jung s-a simțit în largul său să glumească, să critice persoanele și evenimentele care îl iritau ori îl înfuriau sau să comenteze fără rezerve asupra preocupărilor economice și politice ale unei lumi în care fascismul își începuse tragica ascensiune.
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| BookZoneCel mai bun preț | 126,90 RON149,00 RON−15% | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.















