Erin Mitchell

Extras din text:

În acel moment, deasupra tuturor spaimelor ei de-o viață, deasupra fricilor ce au dominat-o intreagă ei existență… peste toate angoasele, frământările și coșmarurile ei… Peste toate astea prinse a străluci chip de înger… nevinovat și zâmbitor… sora ei, față de care și-a luat un angajament, atunci, la moartea părinților… angajamentul de a o crește… de a o proteja și ocroti… de a face orice pentru a-i oferi o viață bună… Apoi, în câteva fracțiuni de secundă, revăzu, cu ochii minții, o seară… stătea în pat, cu Paige în brațe… Și-și aminti o conversație, prima în urmă căreia realizase că, de fapt, sora ei nu mai era de mult o fetiță: Oare ce ar trebui să se-ntâmple, că să te apropii de marginea aia? / Habar n-am… Dar un lucru e sigur; pentru nimic în lume nu aș face gestul ăsta. / Nici dacă astfel mi-ai salva mie viață? / Ba da, draga mea. Cred că asta ar fi singurul lucru pe lume care m-ar putea determina să mă apropii de blestemata de margine; să-ți salvez ție viața. Pentru tine, aș trece prin foc și pară… și m-aș arunca de la orice înălțime…

Erin oftă din adânc și-și ridică ochii spre cer… un cer nou, necunoscut ei până atunci: negru și amenințător, acoperit de funinginea provenită de la flăcările ce  mistuiau nemiloase, unul după altul, etajele din partea inferioară a clădirii. Privi în jur; bitumul care acoperea acoperișul turnului îl simțea sub tălpi că fiind tot mai moale… Corzile de oțel ce susțineau uriașele antene vibrau continuu, scoțând un sunet ce-ți băga groază în suflet… clădirea însăși tremură din ce în ce mai puternic, ca și când ar fi încercat să avertizeze asupra celor ce urmau să se întâmple. Fata închise ochii și inspiră adânc… Apoi își întoarse fața frumoasă spre Patrick- Fitzgeral și, cu lacrimi în ochi, murmură un mulțumesc… După care, inclestandu-și pumnul pe mânerul roșu al parașutei, se apropie fără șovăire de marginea ce-i inspiră atâta groază și făcu pasul în gol.