Geometrizări
- Broșatformat
- 212pagini
- ~5 orelectură est.
- Românălimbă
- 2019apariție
Despre carte
Volumul de faţă conţine o selecţie de cronici din diferite etape ale relativ scurtei mele vieţi de cronicar (începută abia în 2003). Inconştient, predilecţia mea pentru teoretizări culturale s-a manifestat şi în procesul ordonator al cărţii, primul text ales fiind (In)actualele lui Adrian Marino. În siajul lui, am aşezat cronicile consacrate unor volume de studii semnate de teoreticieni, cercetători, eseişti şi critici literari din diferite generaţii, intelectuali admirabili, a căror erudiţie merită mai multă recunoaştere. Organizate pe genuri şi pe autori, celelalte cronici şi eseuri încearcă să transmită concentrat şi analitic fie curiozitatea trezită de jurnalele de călătorie, fie plăcerea cu care am devorat romanele şi volumele de proză scurtă, fie intensitatea generată de poezie. Dincolo de gen, fiecare carte asupra căreia m-am oprit înseamnă, în orizontul meu, un plus de valoare literară şi intelectuală, o educaţie stratificată datorată unor prozatori extraordinari (Augustin Buzura, Norman Manea, Diana Adamek, Petru Popescu, Radu Ţuculescu sau Mihai Dragolea), unor poeţi rafinaţi (Mircea Petean, Marcel Mureşeanu, Cristian Bădiliţă, Virgil Leon ş.a.) şi unor intelectuali cu har, profesori impliciţi sau exclusiv livreşti, colegi şi prieteni formidabili (Ştefan Borbély, Giovanni Casadio, Aura Christi, Dan C. Mihăilescu, Andrei Pleşu, Cătălin Ghiţă, Sorin Antohi, Ileana Vesa, Marius-Mircea Crişan, Ion Manolescu ş.a.).
Descoperă mai multe cărți scrise de Constantina-Raveca Buleu
Dacă ți-a plăcut cartea Geometrizări, scrisă de Constantina-Raveca Buleu, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 17,45 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.







