Avem un vis neîmplinit (Vol. 1)
- Broșatformat
- 264pagini
- ~7 orelectură est.
- Românălimbă
- 2022apariție
Despre carte
„– Am auzit că te duci în străinătate.
– Nu. Mă duc până colea, pe un pământ românesc.
– Păi... Nu te duci în Republica Moldova?
– Ba da, în Basarabia.
– Și ce o să vezi acolo? Ce o să faci?
– O să merg și o să șed. Să simt, dacă e cald, cum e când e cald. Sau cum e când plouă. Să aud cum râd fetele acolo. Ori dacă bărbații sforăie. Să calc pe poteci. Să contemplu norii și dealurile. Să mănânc un porumb fiert. Să mă oglindesc în apa Nistrului. Să văd cum e sărăcia, modestia, îmbuibarea, prostia, speranța ori blazarea pe teritoriul românesc dintre Prut și Nistru.”
„Au rămas de la Octavian Goga unele versuri care, parcă, au fost scrise aseară, așa cum este și cel din titlul cărții mele de acum. Antologia de față cuprinde texte datorate (în bună măsură) călătoriilor organizate de Despărțământul ASTRA „Mihail Kogălniceanu” Iași. Am beneficiat astfel de emoționante trasee prin Basarabia și Nordul Bucovinei, deci de la Odesa la Cernăuți. Impresiile culese de câțiva ani încoace, străbătând ținuturi românești necunoscute de mine, sunt cuprinse în paginile acestui volum. În volumul 2 voi aduna tot ce am scris ca urmare a drumețiilor în Bulgaria, Ungaria, Serbia, Viena, Franța, Germania, Danemarca, SUA, Anglia. Adică, spații, civilizații, unde trăiesc și români, iar versul lui Goga nu este uitat, ci trăit, uneori acut, alteori într-o permanență, fie ea și latentă. Numai că această stare a dorinței eu o trăiesc invocând un moment de la o sesiune de comunicări dedicate, la Iași, Centenarului Marii Uniri. Un apreciat om de cultură, venit de la București, și-a început rostirea cu o întrebare neașteptată, abruptă: „La Bicentenarul Marii Uniri oare vor fi destui români să-l sărbătorească?” (CORNEL COTUȚIU)
Descoperă mai multe cărți scrise de Cornel Cotuțiu
Dacă ți-a plăcut cartea Avem un vis neîmplinit (Vol. 1), scrisă de Cornel Cotuțiu, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor La noi (Vol. IV) , Charmides
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 42,29 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.















