Cei care mor și cei care vor muri. Aventurile unui bibliotecar
- Broșatformat
- 200pagini
- ~5 orelectură est.
- Românălimbă
- 2016apariție
Despre carte
Ce poate să facă un om ajuns la o vârstă la care viața pare să fi intrat pe ultima turnantă spre Marele Finiș? Să se resemneze și, asemenea unui condamnat la sentința capitală, să aștepte inevitabilul în anticamera lumii de dincolo? Nu. La 73 de ani, Mihnea Pascal, un fost bibliotecar, văduv și aproape sălbăticit de singurătate, se gândește obsesiv la viața pe care a trăit-o și la cât i-a mai rămas de trăit, așa cum, în anii tinereții, virgin și nefericit, se gândea în fiecare zi la sinucidere. Acum, la venerabilă etate, reușește să-și învingă frică de moartea ce-l pândește după colț și, dintr-un pensionar cumsecade, devine Pascal Nebunul, „vedeta blocului” și a cartierului, un personaj controversat care, printre multe altele, vizitează domnișoare și se lasă vizitat de ele, așa cum alții vizitează țări. Prin comportamentul și acțiunile lui, ignoră normele sociale și sfidează însăși veșnicia. Nu vrea să plece din această lume fără luptă, nu vrea să mai rateze nimic din micile plăceri, iar când va fi să moară, vrea să o facă după regulile lui. Cei care mor și cei care vor muri este un roman emoțional și emoționant despre refuzul bătrâneții și ideea că viață merită să fie trăită, mai cu seamă atunci când societatea, prin condiționările ei, te îndeamnă să te gândești neîncetat la moarte.
Descoperă mai multe cărți scrise de Cornel George Popa
Dacă ți-a plăcut cartea Cei care mor și cei care vor muri. Aventurile unui bibliotecar, scrisă de Cornel George Popa, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Ultima cină cu Leonardo. Anula , Corint Celălalt , Trei definitiv. o trilogie , Polirom
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 10,56 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.








