Roşu pentru totdeauna
- Broșatformat
- 407pagini
- ~10 orelectură est.
- Românălimbă
- 2012apariție
Despre carte
Victimele, două personalităţi renumite - un fost membru al mişcării politice de extremă stângă, care ulterior a devenit un susţinător înfocat al ecologismului şi un specialist în genetică, preocupat de teoria transmiterii amintirilor pe cale ereditară -, sunt găsite ucise la 24 de ore distanţă una de cealaltă. Amândoi bărbaţii fuseseră scalpaţi. Testele de laborator relevă faptul că cele două fire de păr roşcat descoperite la ambele locuri ale crimei nu aparţin victimelor, ci provin de la una şi aceeaşi persoană, fiind tăiate cu douăzeci de ani în urmă. Jan Fabel şi echipa sa de investigatori sunt supuşi unei presiuni extraordinare exercitate de lumea politică şi de mass-media, pentru a-l prinde pe ucigaşul poreclit de presă "Frizerul din Hamburg". Fabel se trezeşte prins în urzeala intrigilor, obsesiilor şi actelor de răzbunare ce par să-şi aibă obârşia în negura trecutului, cu 16 secole în urmă. El trebuie să descopere care este legătura între o mumie antică, un grup terorist de mult desfiinţat, al cărui lider infam e un ucigaş care trăieşte cu convingerea că reîncarnarea sa are drept scop pedepsirea, printr-un act teribil de răzbunare, a celor care l-au trădat în viaţa anterioară.
Descoperă mai multe cărți scrise de Craig Russell
Dacă ți-a plăcut cartea Roşu pentru totdeauna, scrisă de Craig Russell, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Anotimpul Cețurilor. Sandman (Vol. 4) , Grafic Art Coraline. Roman grafic , Grafic Art
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 28,11 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.







