Şoseaua Virtuţii. Cartea Cîinelui
- Broșatformat
- 328pagini
- ~8 orelectură est.
- Românălimbă
- 2015apariție
Despre carte
Cristian Teodorescu a primit Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor (1986), Premiul Academiei Române (1990), Premiul pentru proză scurtă al USR (1997), Premiul pentru roman al USR (2010)
Un roman despre cine şi cum a făcut avere după 1989, despre corupţia omniprezentă a clasei politice româneşti şi relaţiile ei ascunse cu fosta Securitate rebotezată în fel şi chip. O mărturie despre jocurile de putere subterane şi lupta pentru cîştigarea unor poziţii dominante în noile ierarhii, fenomene care au măcinat întreaga societate şi au ajuns pînă la cel mai înalt nivel în stat. În tot acest univers halucinant, pe cît de delirant, pe atît de imoral, au fost atraşi şi oameni oneşti, dar naivi, care nu au realizat la timpul potrivit că astfel devin simple unelte mînuite de cei care le trasau destinul, fără ca măcar să-i întrebe, dispreţuindu-i, dar folosindu-se de ei cu cinism. Ca şi personajul principal din romanul lui Cristian Teodorescu, ei s-au lăsat purtaţi de un val ademenitor, au făcut compromisuri şi au sacrificat uneori tot ce aveau mai bun – familie, profesie, idealuri, chiar şi propria conştiinţă – pentru nişte iluzii ce aveau să se dovedească efemere. Idolii cei noi se arată a fi cu mult mai răi decît cei care din trecut, cu chipurile turnate în bronz, ne fac un semn cu ochiul, perfid sau complice, de pe soclurile unor statui. Iar Şoseaua Virtuţii, privită dinspre blocurile cenuşii care o mărginesc, e pentru mulţi drumul celor fără de speranţă, un drum ce duce spre nicăieri.
Descoperă mai multe cărți scrise de Cristian Teodorescu
Dacă ți-a plăcut cartea Şoseaua Virtuţii. Cartea Cîinelui, scrisă de Cristian Teodorescu, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor București, marea speranță , Polirom Tatăl meu la izolare , Polirom Peștișorul negru , Herald
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 33,81 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.











