Părintele Nicodim Bujor
- Cartonatformat
- 636pagini
- ~16 orelectură est.
- Românălimbă
- 2019apariție
Despre carte
Căutând un nume cu care să descrie trăsăturile deosebite ale părintelui, dintre multele posibile, autorul s-a oprit la cel care alătură două din darurile cu care a fost dăruit și anume evlavia nețărmurită pentru Maica Domnului și iubirea de nearătare sau smerenie. De aici a ieșit minunatul apelativ: Smeritul Maicii Domnului.
(Extras din Cuvânt înainte)
În 1964, a fost invitat la nunta fiului unui deținut politic, a cărui familie fusese ajutată până atunci de către Sfinția Sa. Nunta s-a oficiat la Biserica Domnița Bălașa, fiind invitat și arhiereul Tit Simedrea, care pe atunci locuia în Mânăstirea Cernica. Părintele a fost împiedicat să plece, din zavistie, dar a mers pe ascuns, cu pălăria ascunsă pe sub rasă, prefăcându-se a conduce către ieșire o familie de cunoscuți. Afară însă, în pădure, îl aștepta o mașină care l-a dus repede, ajungând la timp. „Toate semafoarele au fost pe verde!”, remarcă, mai târziu, cu uimire. Tatăl mirelui, care tocmai fusese eliberat de la Zarca (Aiud), l-a îmbrățișat și i-a spus, cu lacrimi în ochi: „Al tău este copilul! Tu l-ai crescut! Eu nu m-am învrednicit de acest lucru.” El auzise, în închisoare, că un călugăr de la Cernica îi îngrijește familia. După cununie, a sosit la vreme în mânăstire și chiar a dat binecuvântarea de început a Utreniei, fiind de rând în săptămâna respectivă. Totuși, cineva a aflat, iar în dimineața imediat următoare a avut loc incidentul – relatat mai sus – în care a fost lovit violent, chiar in Sfântul Altar...
(Extras din Biografie, pp. 193-194)
Descoperă mai multe cărți scrise de Daniel Rolea
Dacă ți-a plăcut cartea Părintele Nicodim Bujor, scrisă de Daniel Rolea, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 71,89 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.








