Hyde Park
- Broșatformat
- 110pagini
- ~3 orelectură est.
- Românălimbă
- 2009apariție
Despre carte
“Şi, pentru că vorbim despre o carte, pe de o parte, iar pe de alta, pentru că Lorena are simţul umorului, o să amintesc repede de tot o zicere de-a lui Stephen King: acesta susţinea sus şi tare că, pentru a scrie o poveste viabilă, trebuie să faci pe dracu-n patru şi să declami cât mai puţin – „dacă vrei să declami, n-ai de făcut nimic altceva decât să-ţi iei o ladă şi să te duci în Hyde Park, pentru că acela este locul pentru conferinţe. Cu totul şi cu totul altceva este să scrii o poveste.”
Demult, când am citit cele spuse de Stephen King, m-am întrebat: să însemne asta că Micul Prinţ n-ar fi tot o poveste? Iar acum, parcurgând Hyde Park Nesfârşit, am reformulat, cumva, întrebarea: oare să nu merite să scrii o carte despre inşii care declamă una şi alta, cocoţaţi pe o ladă în Speaker’s Corner, la doi paşi de Marble Arch? (Şi, hm, de un McDonald’s obositor de americanizant, într-o Londră traversată de Bentley-uri…)
Mă rog… Numai că, ce-ar fi dacă cei care se cocoaţă pe sus-numita ladă ar fi, ba o Fată-Pisică (Lorena spune că nu are legătură cu ea!), ba o Cenuşăreasă, ba un Alergic, ba un Supravieţuitor, ba chiar şi un… Decedat? Atunci, ar mai avea dreptate Stephen King? Şi, vă pun această întrebare pentru că în cartea pe care o veţi citi, exact despre aşa ceva este vorba: la fel ca în Hyde Park, nişte inşi care nu au habar unii de alţii se perindă prin faţa trecătorilor expunându-şi păsurile, care păsuri nu sunt nici politice, nici sociale, nici ştiinţifice – sunt doar ofurile fiecăruia, nici prea intimiste, nici prea revoluţionare, nişte ofuri spuse câteodată cu foc, alteori inchizitorial, alteori forţând logica, de nişte oameni care, atenţie, sunt deranjaţi, fundamental, de ipocrizie.”
-Sebastian A. Corn
Descoperă mai multe cărți scrise de Lorena Lupu
Dacă ți-a plăcut cartea Hyde Park, scrisă de Lorena Lupu, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Ultima cursă spre Woodstock. Inspector Morse (Vol. 1) , Paladin Mayday , Crime Scene Press Povestea familiei Heiké (2 Volume) , Polirom
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 13,74 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.







