Ultimul țăran din Slătioara
- Broșatformat
- 116pagini
- ~3 orelectură est.
- Românălimbă
- 2018apariție
Despre carte
„Am patima asta, ce să fac? Nu-mi ajunge ziua nici iarna, nici vara, nici primăvara, nici toamna, nopțile mă apucă urâtul și dacă n-ar fi întunericul n-aș pune geană pe geană; mă dor oasele, în pat, dacă mă hodinesc și mă învăluie gândurile și mă seacă, mă împung ca o furcă ascuțită intenționat și mă pun pe fugă și ies în cerdac din viul nopții, când până și stelele cucăie, mă mir cât poate lumea dormi; două vieți dacă ar fi să trăiesc și patima asta nu s-ar potoli. Rar, iarna mă apucă un dor ca să ațipesc, la biserică mai ales, în strană; mi-e frică să nu-l supăr pe Dumnezeu, altfel și dinaintea altarului mă cuprind îndoielile și când ajung acasă iau foile calendarului și le frunzăresc să văd câte mai sunt sărbătorile care mă țin în loc din fuga mea; fiindcă mie mi-a plăcut și îmi place omul iute și ambițios și care calcă cu inima...” - DINU SĂRARU
Descoperă mai multe cărți scrise de Dinu Săraru
Dacă ți-a plăcut cartea Ultimul țăran din Slătioara, scrisă de Dinu Săraru, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Ultimul bal la Șarpele Roșu. Carnavalul cătușelor , RAO Bâlciul de argint , RAO Costel Constantin, un actor printre rolurile sale , RAO
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 14,27 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.











