Copilărie, plai de vis! (+CD)
- Broșatformat
- 40pagini
- ~1 orelectură est.
- Românălimbă
- 2016apariție
Despre carte
O carte despre cei mici şi pentru cei mici, o carte care reuneşte între paginile ei secvenţe din viaţa unui învăţător în dialog cu proprii elevi. Jocuri didactice, povestioare, poezii gândite pentru elevii noştri şi sugerate de ei. Secvenţe din viaţa la clasă, din căutările nostre pentru a pătrunde mai mult, spre a-i modela, în orizontul lor de cunoaştere. O carte sugerată în cazul de faţă de elevi, în care rolul nostru s-a rezumat la capacitatea de a surprinde sentimente, gesturi, mimică, stări afective, aşteptări pentru a le intermedia înţelegerea şi dezvoltarea intelectuală.
Altfel, putem spune şi o carte a propriilor reverberaţii, asupra propriei copilării, amintirile reprezentând ”povara” plăcută, stimulatoare a muncii la catedră.
O carte cu texte neconvenţionale, convinse fiind că ele pot mobiliza mai mult creativitatea elevilor, a oamenilor creativi de mâine, oameni de care avem atât de mare nevoie. Omul se justifică pe sine în faţa lui Dumnezeu nu numai prin ispăşire, ci şi prin creaţie, spunea Nicolae Berdiaev.
Cu aceste gânduri, o invitaţie la dialog pe teme didactice cu cei care, sperăm, vor răsfoi paginile acestei cărţi.
Descoperă mai multe cărți scrise de Dorina Buzdugan
Dacă ți-a plăcut cartea Copilărie, plai de vis! (+CD), scrisă de Dorina Buzdugan, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Frumoasa mea copilărie + CD , Didactica Publishing House
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 20,09 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.









