Copil fericit - adult fericit. Cinci pași pentru a-i ajuta pe cei mici să-și conserve bucuria pe tot parcursul vieții
- Broșatformat
- 304pagini
- ~8 orelectură est.
- Românălimbă
- 2016apariție
Despre carte
Fiecare părinte îşi doreşte, pentru copilul lui, să fie fericit. Şi totuşi, acesta nu este primul cuvânt care ne vine în minte atunci când ne gândim la viitorul copiilor noştri. Adesea punem pe primul loc siguranţa materială sau o slujbă stabilă şi bine plătită. Oare cele două se exclud reciproc? Sau bunăstarea aduce cu sine fericirea? Cum se poate ca un copil zburdalnic, cu ochi strălucitori, să se transforme într-un adult mohorât, într-un contabil al propriei vieţi?
Dr. Edward Hallowell ne învaţă că fericirea poate fi construită. Fericirea nu ţine de posesiunile materiale, nu este găsită într-un loc anume, nu ne este oferită la naştere. Fericirea e o abilitate, pe care orice părinte o poate dezvolta în copilul său atunci când urmează cei cinci paşi pe care dr. Hallowell îi descrie şi îi tratează pe larg în carte: conectare, joc, exerciţiu, măiestrie şi recunoaştere.
Făcând apel atât la exemple din viaţa de zi cu zi a unor oameni diverşi, cât şi la cele mai recente cercetări în domeniul parentingului, această carte este un ghid preţios pentru orice părinte implicat şi, totodată, pentru orice adult, părinte sau nu, care doreşte să-şi regăsească rădăcinile fericirii făcând o călătorie înapoi în timp... în vacanţa de vară.
Descoperă mai multe cărți scrise de Edward M. Hallowell
Dacă ți-a plăcut cartea Copil fericit - adult fericit. Cinci pași pentru a-i ajuta pe cei mici să-și conserve bucuria pe tot parcursul vieții, scrisă de Edward M. Hallowell, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor ADHD - Superputerea femeilor altFEL , Herald ADHD 2.0 , Herald
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 37,00 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.









