Viteza întunericului

Scrierea aduce foarte mult cu un roman de socializare, de expunere a problemele cu care se confruntă o persoană cu anumite dizabilitați dar și o satiră la adresa prejudecăților ce îmbracă în mod curent modul de gîndire al oamenilor născuți fără probleme evidente. Este o carte lipsită de o acțiune frenetică, ritmul este ușurel și liniștit, urmărindu-se și evidențiindu-se toate aspectele și trăirile interioare ale personajului principal în timpul interacțiunii cu elementele înconjurătoare, atât ființe umane cât și elemente neînsuflețite. De bun augur mi s-a părut alegerea scriitoarei de a mai schimba din când în cînd perpectivele de redare a întâmplărilor, contribuind la alungarea monotoniei și dispersarea stărilor de plictiseală în cazul în care aveam oferit un singur punct de vedere asupra situației relatate. Acțiunea se desfășoară într-un viitor mai mult sau mai apropiat, în care autiștii pot fi detectați cu ușurință încă de când sunt mici și li se pot corecta anumite deficiențe, frapând credibilitatea și realitatea cu care sunt prezentate și analizate cu minuțiozitate dizabilitățile și tiparul reacțiilor autiștilor.