Pseudo-rubaiate Vol. 3 (401-600)

_Nu s-a teoretizat destul, în opinia mea, despre rolul constrângerii în creativitate (și în creație, inclusiv în cea artistică, în speță literară). Forma prozodică fixă (fie a ritmului, fie a rimei, fie a ambelor) are potențialul de a genera idei poetice la care nicio libertate formală nu ar putea duce. Acesta este unul dintre motivele (principale) care m-au făcut să „cultiv“ pseudo-rubaiatul, în linia, și nu tocmai, a lui Omar Khayyam. Pseudo-rubaiatul este, pentru a spune astfel, o căsătorie între estezie și abstracție, între poeticitate și exactitate. În fața conceptului, pseudo-rubaiatul se emoționează, în fața metaforei – se cerebralizează. Intuiția și intelectul dansează unul în jurul celuilalt, iar ceea ce rămâne este dansul pur, în afara dansatorilor.

_— Emil Dinga