Din lumea celor care nu cuvântă
- Broșatformat
- 168pagini
- ~4 orelectură est.
- Românălimbă
- 2025apariție
Despre carte
„Printre prozatorii de la începutul veacului, Gârleanu făcea figură onorabilă, având incontestabil înzestrare. Călinescu socotea că proza lui Gârleanu „e un ecou sintetic” din Sadoveanu, Brătescu-Voinești și Bassarabescu. Avea, poate, numai parțial dreptate. Pentru că același material uman al sufletelor mărginite („reducția vieții sufletești”, după definiția lui Călinescu) îl întâlnim în proza tuturor acestor scriitori, fără ca Gârleanu să le fie tributar colegilor. E același univers al micului romantism cu proze duioase, patetice și chiar pioase. […] A rămas din opera sa (care a apucat poate să se rotunjească, datorită prematurei dispariții) un volum care continuă să încânte. E desigur, Din lumea celor care nu cuvântă, alcătuit după modelul lui Jules Renard din Histoires naturelles, din mici portrete monografice ale unor vieți (gândăcelul, gâza, cărăbușul, furnica, gaița, motanul, scatiul, calul etc.). Duioșia prozatorului se manifestă de astă dată benefic, cartea citindu-se și azi (nu numai de către cei mici) cu delicii.”
Zigu Ornea
„Din lumea celor care nu cuvântă, definite de Gh.Vrabie ca: „o adevărată proză modernă impresionistă, de fine observații și mai ales de fine introspecții”, este în același timp o lucrare de un incontestabil specific național, cu rădăcini folclorice. În acest veritabil caleidoscop literar sunt într-adevăr pagini adresate copiilor, accesibile lor, pagini în care îi invită pe micii cititori să pătrundă împreună în unele dintre tainele universului. În Nucul lui Odobac, Gârleanu construiește o intrigă pricepută, țesută din clevetirea satului și din naivitatea în credințele poporului.”
Lucian Pricop
Descoperă mai multe cărți scrise de Emil Gârleanu
Dacă ți-a plăcut cartea Din lumea celor care nu cuvântă, scrisă de Emil Gârleanu, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Din lumea celor care nu cuvântă , Cartier Din lumea celor cari nu cuvântă. Nuvele și schițe , Agora Din lumea celor care nu cuvântă , Prut
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 18,98 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.













