România în lumini și umbre. 1909-1919

Viceconsulul britanic din Teodosia (un negustor grec), informat că Boyle era cu prizonierii, l-a ajutat să pună la cale evadarea. Într-o după-amiază a trimis un mesager să-l cheme pe acesta la biroul lui; colonelul, care până atunci nu-şi părăsise grupul nici măcar pentru un ceas, înţelegând gravitatea mesajului, a pornit pe dată spre oraş. Sfătuindu-i pe prizonieri să se pregătească pentru o plecare rapidă şi care să nu stârnească suspiciunile paznicilor, i-a lăsat pe toţi într-o stare de mare agitaţie. Au trecut câteva ore, s-a lăsat seara şi el încă nu se întorsese. Deodată s-a auzit un zgomot de paşi. Un detaşament de 20 de bărbaţi bine înarmaţi a intrat în curte, luându-i pe chinezi pe nepregătite şi capturându-i rapid. Colonelul Boyle era unul dintre nou-sosiţi; imediat le-a comandat prizonierilor să se alinieze în grupuri de câte patru şi să ajungă în pas alergător în port, unde un vas era pregătit să-i ducă pe mare. Nu trebuia pierdut nici un moment, căci marinarii bolşevici hotărâseră să-i lichideze în acea noapte.