Teatru II. Jacques. Viitorul e în ouă. Scaunele

„Faptul că lumea îmi pare absolut ireală naște în mine sentimentul grotescului, al deriziunii. Dar lumea asta prea ușoară, prea goală, poate oprima, sufoca. Obiectele se amestecă, proliferează la nesfârșit invadând totul; refuzul condiției umane îl va conduce, pas cu pas, pe Jacques la supunerea cea mai desăvârșită. El, cel ce refuzase să se cufunde într-o lume decăzută, va sfârși prin a se lăsa prins în capcana existenței, se va mulțumi cu o anume liniște biologică.

_ Scaunele sosind cu toată viteza, din ce în ce mai repede, constituiau imaginea centrală, aceasta exprima pentru mine vidul ontologic, un soi de vârtej al vidului. Pe această imagine inițială, pe această primă obsesie s-a grefat o povestire, cea a celor doi bătrâni care sunt, ei înșiși, pe buza neantului, care au avut necazuri întreaga lor viață. Însă povestea lor e destinată numai să susțină imaginea inițială, fundamentală, care dă semnificație piesei.”_

Eugène Ionesco

Descoperă mai multe cărți scrise de Eugène Ionesco

Dacă ți-a plăcut cartea Teatru II. Jacques. Viitorul e în ouă. Scaunele, scrisă de Eugène Ionesco, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Teatru III. Victimele datoriei. Amedeu. Tabloul , Humanitas Căutarea intermitentă , Humanitas Teatru V. Improvizație la Alma. Ucigaș fără simbrie , Humanitas