Enigmele constientei
- Broșatformat
- 336pagini
- ~8 orelectură est.
- Românălimbă
- 2020apariție
Despre carte
Conștiența rămâne cea mai mare enigmă științifică și filosofică din toate timpurile. Atât natura conștienței, cât și relația dintre conștiință, creier și realitate, precum și locul conștienței în lume au rămas neclare până în prezent. Conștiența este enigma fundamentală a umanității, de înțelegerea ei depinzând cunoașterea de sine, a naturii și a sensului vieții.
Cartea Enigmele conștienței realizează o analiză critică și riguroasă a elementelor fundamentale ale științei conștienței, de la profundele sale implicații epistemologice și metafizice până la aspectele neuropsihologice, ajungând la conexiunile cu fizica cuantică și cu ipotezele fizico-matematice despre alte dimensiuni în afară de cele de spațiu și timp, așa cum sunt înțelese în mod tradițional.
Redescoperă prin cartea de față inseparabilitatea lumii fizice de cea a minții, într-un orizont concret mult mai larg, mai bogat și mai fascinant decât credeai!
Enrico Facco
Profesor de Anestezie și terapie intensivă la Universitatea din Padova, specialist în neurologie, hipnoterapie și membru al Grupului de cercetare pentru știința conștienței, la Departamentul de Psihologie, Universitatea din Padova.
A scris patru monografii și peste 350 de articole publicate internațional despre anestezie, anxietate preoperatorie, conștiență, hipnoză, meditație, expresii neobișnuite ale minții, acupunctură, dureri de cap, dureri cronice, îngrijiri paliative, terapie intensivă, comă, experiențe la limita morții, stare vegetativă și moarte cerebrală.
Fabio Fracas
Predă fizică aplicată la radioterapie și protecția împotriva radiațiilor la Departamentul de Medicină al Universității din Padova și este membru al Grupului de cercetare pentru știința conștienței la Departamentul de Psihologie al aceleiași universități. A scris numeroase texte de popularizare a științei. Interesele sale actuale de cercetare se concentrează pe interacțiunea dintre creier și radiațiile electromagnetice și mecanice.
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| BookZoneCel mai bun preț | 28,80 RON37,00 RON−22% | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.







