Educația stoicului
- Broșatformat
- 104pagini
- ~3 orelectură est.
- Românălimbă
- 2025apariție
Despre carte
„Într-o schiță de prefață compusă pentru opera lui heteronimică, Pessoa însuși stabilea o comparație între Baronul de Teive, Bernardo Soares și Álvaro de Campos, acesta din urmă fiind cel mai expansiv și mai revoltat heteronim din familie. Tustrei ne apar ca inadaptați la viața reală, dar avizi să producă fragmente, texte, literatură – adică o «operă», fie ea și precară. Or iată că Baronul de Teive se sinucide, convins că «arta superioară» a devenit imposibilă, sau conștient de faptul că el este un «infertil». Să înțelegem oare că acea «artă superioară» trebuie să se concretizeze într-un opus organic, rivalizând cu capodoperele tradiției, adică mai mult decât o sumă de fragmente disparate? Implicit este pus în cauză statutul creației pessoane în ansamblul ei. Baronul insinuează astfel că Pessoa nu s-ar ridica la înălțimea exigenței absolute. Poate ar trebui să-și ardă și el manuscrisele, să-și teatralizeze apoi sinuciderea în decorul atemporal al unei arene romane, înconjurat de stele, împlântându-și daga în piept, indiferent dacă Cezarul, sau Cititorul, l-ar grația sau nu.“ — DINU FLĂMÂND
Descoperă mai multe cărți scrise de Fernando Pessoa
Dacă ți-a plăcut cartea Educația stoicului, scrisă de Fernando Pessoa, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Ploaie oblică (audiobook) , Humanitas Multimedia Marinarul și alte ficțiuni , Humanitas Fiction Cartea neliniştirii , Humanitas Fiction
Compară prețurile
2 din 2 librării au în stoc această carte · economisești până la 1,63 RON alegând cea mai ieftină ofertă.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| BookZoneCel mai bun preț | 28,40 RON31,61 RON−10% | În stoc | Vezi |
| Cartepedia | 30,03 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.












