Milionarul model – Strania poveste a lui Benjamin Button (Ed. bilingvă)
- Broșatformat
- 133pagini
- ~3 orelectură est.
- Românălimbă
- 2015apariție
Despre carte
Dacă nu ai o avere considerabilă, nici n-ai de ce să te porți frumos cu cei din jurul tău. Frumoasele povești de iubire sunt numai pentru cei bogați, nu pentru cei care trăiesc de pe o zi pe alta. Cei săraci trebuie să fie practici și prozaici. Pe vreme când copiii veneau pe lume în casa părintească, în prezența unei moașe, tinerii însurăței Button hotărăsc ca primul lor copil să se nască într-un spital.
Este mai bine să ai un venit stabil, decât un comportament fascinant. Acestea sunt marile adevăruri ale lumii în care trăim, pe care Hughie Erskine nu le-a înțeles niciodată. Bietul de el, ca intelectual, nu era așa de strălucit. N-a spus nimic genial sau răutăcios în toată viața sa. În schimb, era foarte plăcut privirii, cu părul lui șaten creț, profilul foarte bine conturat și ochii cenușii. Tatăl său îi lăsase prin testament o sabie, pe care Hughie o agatase deasupra oglinzii, trăind din cele două sute pe care o mătușă bătrână i le dădea anual. A incercat de toate. A intrat la Bursa timp de șase luni; dar ce să facă un fluture delicat ca el între taurii și urșii de-acolo? Un timp a fost negustor de ceai, dar s-a săturat repede, intrând în afacerile cu vin de Xerex.
***
Familia Button ocupa o poziție de invidiat, atât social cât și material, făcând parte din nobilimea orașului. Cei doi soți se aflau la prima lor experiență în privința fermecătorului obicei de a avea copii, amândoi fiind extrem de emoționați. Sperau să fie băiat, ca să-l poată da la colegiul și astfel să urmeze calea tatălui său. Dar universul lor este dat peste cap când nou-născutul arată ca un moșulică la 80 de ani care, în loc să îmbătrânească în continuare, întinerește.
Descoperă mai multe cărți scrise de Francis Scott Fitzgerald
Dacă ți-a plăcut cartea Milionarul model – Strania poveste a lui Benjamin Button (Ed. bilingvă), scrisă de Francis Scott Fitzgerald, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Blândeţea nopţii , Humanitas Fiction Marele Gatsby , RAO Blândețea nopții (Top 10+) , Polirom
Descoperă mai multe cărți scrise de Oscar Wilde
Dacă ți-a plăcut cartea Milionarul model – Strania poveste a lui Benjamin Button (Ed. bilingvă), scrisă de Oscar Wilde, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Prințul fericit , Gramar De profundis , Humanitas Portretul lui Dorian Gray , Polirom
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 41,23 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.















