Despre copilărie
- Broșatformat
- 120pagini
- ~3 orelectură est.
- Românălimbă
- 2016apariție
Despre carte
La rugămintea fiicei ei, care voia „să păstreze câteva amintiri de la mama ei cam ciudată“, Françoise Dolto, renumita specialistă în psihanaliza copilului, trece în revistă propria copilărie şi tinereţe. Îşi reaminteşte nu numai perioada de început a vieţii, petrecută într-o familie cât se poate de normală, ci ne dezvăluie şi o mulţime de anecdote savuroase, vesele sau triste, ce pot la fel de bine să formeze sau să distrugă un copil. De unde şi vocaţia sa precoce, căci încă din adolescenţă spunea că vrea să fie „un medic care să rezolve problemele copiilor – probleme ce nu pot fi considerate boli adevărate, fiind mai degrabă legate de neînţelegerile din familiile în care viaţa celor mici este complicată, în condiţiile în care ar putea fi atât de simplă“. Departe de a fi un text ştiinţific, pur teoretic, cartea este o mărturie autobiografică, din care răzbate libertatea şi pasiunea.
Descoperă mai multe cărți scrise de Francoise Dolto
Dacă ți-a plăcut cartea Despre copilărie, scrisă de Francoise Dolto, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor
Compară prețurile
2 din 2 librării au în stoc această carte · economisești până la 21,61 RON alegând cea mai ieftină ofertă.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| BookZoneCel mai bun preț | 10,10 RON31,71 RON−68% | În stoc | Vezi |
| Cartepedia | 31,71 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.








