Păsări. Doruri

Gabriela Hornoiu este omul-suflet. Ea reușește cel mai bine să surprindă sufletul omului cu toate răsăriturile, ploile și furtunile lui. Dincolo de cortină a fost volumul de debut al autoarei în care ne-a prezentat fără menajamente, fără ocolișuri sau false pudori forma nudă a durerii și a singurătății. Gabriela Hornoiu revine astăzi cu un volum de poezii în care surprinde pendularea sufletului între porțile închise ale cerului și scoarța aspră a pământului care-i este povară. Fiecare poezie este o respirare, o bătaie de inimă, o fâlfâire inutilă de aripă. Nu se poate ca citind poeziile Gabrielei Hornoiu să nu simți cum în vene se strecoară un fior rece de pustiu. Sufletul pe care-l zidește Gabriela în volumul Păsări este unul fără de loc, fără de timp, este un suflet închis într-o colivie, pedepsit să trăiască cu privirea spre cer, ducând pe umeri poate cea mai grea dintre dureri, Dorul. Niciun alt titlu nu ar fi fost mai potrivit pentru aceste bucăți de suflet ce au îmbrăcat forma versului, pentru că doar poezia ajunge cel mai bine în ultima celulă a sufletului uman. Păsări este titlul perfect deoarece două sunt păsările plecate spre înalturi și, ca o pasăre cu aripile tăiate, o alta se zbate în colivie. Lecturarea acestui volum nu este o invitație la durere, la empatie, nimeni nu poate zbura în locul păsării fără aripi, dar este dovada durerii trăite cu demnitate, cu asumare. Daria Hornoiu îndemna la „o viață trăită întreg”, Gabrielei Hornoiu i-a rămas să-și trăiască durerea întreg, fără să aștepte că cineva să-i ia de pe umeri povara. Poezia Gabrielei Hornoiu este un zbor mut, stins, delicat. (Laura Maria Prodan, autoarea romanului Tanu)