La locul meu
- Broșatformat
- 118pagini
- ~3 orelectură est.
- Românălimbă
- 2022apariție
Despre carte
„Poezia modernă e dominată de o „descompunere” a ceea ce putem numi real, specificată încă de către Baudelaire. Concretul e dzmembrat, deformat, arîţit, elementele sale apar puse în relaţii insolite, prinse într-un dans frenetic care sparge limitele, proiectîndu-se în ireal.. „un suflu deschide breşe în pereţi, declara Rombaud, împrăştie limitele căminelor.” E o criză a unităţii primordiale, care, corespunzînd unui scenariu religios-mistic, conţine un impuls contrar, reparatoriu, o nostalgie a ceea ce s-a pierdut. Astfel că poetul modern e adesea un homo duplex, care, pe de o parte, ilustrează fărîmiţarea, împrăştierea, degradarea tuturor lucrurilor ce fiinţează în toate registrele spaţiului şi ale timpului, iar pe de alta dă glas năzuinţei de reversibilitate, de restaurare a arhetipului paradiziac. Un astfel de bard este şi Gellu Dorian. Operînd cu „firimiturile dezastrului”, care pot fi elemente ale fiinţei trupeşti sau sufleteşti, obiecte ale cadrului domestic sau ale celui cosmic, are ca fundal noaptea absolută a începuturilor şi răpăitul de tobe solemne ale eternităţii.”
Gheorghe Grigurcu
„Poezia lui Gellu Dorian a avut, aproape de la început, o respiraţie amplă şi calmă. Era oarecum de prevăzut ca poetul să nu iubească fragmentarismul postmodern şi să se îndrepte spre construcţiile elaborate şi viguroase, care pretind plămîni lirici asemănători cu foalele fierarilor de odinioară. El însuşi aminteşte de Ghilgameş, care-l obseda şi de Nichita Stănescu. Nu se poate, apoi, să nu te gîndeşti la Whitman şi, în general, la poezia americană din a doua parte a secolului XX. (Nu ca simplu voiajor a scris Dorian placheta intitulată Un poet la New York). Lucrul cel mai original şi expresiv ieşit de sub condeiul lui este marele poem Singur în faţa lui Dumnezeu, în acelaşi timp confesiune autobiografică şi profesiune de credinţă literară, amintiri din copilărie, Bildungsroman şi poezie de dragoste. Luxuriantă, concretă, cotidiană, prozastică, folosind limba vie, vorbită, plină de ecourile şi detaliile zilei de astăzi, dar totodată cultivată şi îngrijită stilistic, poezia lui Gellu Dorian este a unui remarcabil şi, din păcate, nu îndeajuns de bine cunoscut poet.”
Nicolae Manolescu
Descoperă mai multe cărți scrise de Gellu Dorian
Dacă ți-a plăcut cartea La locul meu, scrisă de Gellu Dorian, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Lumină de lampă , Cartea Românească Numele Tatălui , Cartea Românească Cartea de la Uppsala , Cartea Românească
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 30,12 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.











