Medaliile succesului 3. Marele muzeu al cărţii
- Broșatformat
- 96pagini
- ~2 orelectură est.
- Românălimbă
- 2013apariție
Despre carte
"Trilogia Medaliile succesului îi conduce pe copii pe lungul, dar frumosul drum spre performanţă. În primele două volume ei au aflat cum să cîştige 14 medalii (cîte 7 pentru fiecare carte). Acum, la cel de-al treilea volum, desăvîrşim profilul unui copil puternic, stăpîn pe forţele sale, fericit şi care să ştie să primească tot ce este mai bun de la viaţă. Spiriduşii Voin (Voinţa) şi Motivo (Motivaţia) îi ajută să afle cum pot să fie organizaţi, să se adapteze, să fie altruişti şi să ia decizii bune, să rezolve orice problemă şi să lucreze în echipă, să ajungă la Marea medalie a succesului. La sfîrşitul volumului veţi găsi toate medaliile succesului – daţi-i-le copilului pe măsură ce le va cîştiga. Dumneavoastră, părintele, sînteţi arhitectul viitorului lui! Noi, în calitate de profesori universitari, am scris această carte pe baza celor mai noi cercetări din domeniile psihologiei şi ştiinţelor educaţiei. Iată de ce vă sîntem alături în această minunată călătorie: părinte de succes pentru un copil de succes!” (Georgeta Pânişoară, Ion-Ovidiu Pânişoară)
Descoperă mai multe cărți scrise de Ion-Ovidiu Pânişoară
Dacă ți-a plăcut cartea Medaliile succesului 3. Marele muzeu al cărţii, scrisă de Ion-Ovidiu Pânişoară, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Poveștile Diandrei (Vol. I) , Didactica Publishing House Ghidul profesorului , Polirom Emoțiile - de la teorie la poezie , Didactica Publishing House
Descoperă mai multe cărți scrise de Georgeta Pânişoară
Dacă ți-a plăcut cartea Medaliile succesului 3. Marele muzeu al cărţii, scrisă de Georgeta Pânişoară, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Psihologia învățării. Cum învață copiii și adulții? , Polirom Festina Lente. Jocul Ideilor , Didactica Publishing House Misiune îndeplinită: Acord primul ajutor ,
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 10,03 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.















