Câmpul plâns al vieții

„Georgiana Bujor scrie o poezie a căutărilor esențiale, o poezie cu mize capitale, complet detașată de gratuitățile artei ludice, o poezie în care gravitatea și suferința sfidează estetica, în care nu încap frivolitățile experimentale ale ambițioșilor ce se etalează actoricește, convinși că literatura are nevoie de jocul lor. Îl caută pe Dumnezeu, dar caută și omul în adâncul credinței și durerii sale: «nu pot s-ajung la om dacă nu-l văd/ dacă nu-i descopăr teama în surâs, lupta în privire,/ plânsul în cuvânt/ cât de profunde sunt furtunile –/ unii se îneacă, alții merg pe ape/ cel mai mic se poate salva».

Poate că tocmai acesta este secretul scrisului Georgianei Bujor – să se salveze. Nu există miză literară mai înaltă.”

Vianu Mureșan

„nu pot s-ajung la om dacă nu-l văd

dacă nu-i descopăr teama în surâs, lupta în privire,

plânsul în cuvânt

cât de profunde sunt furtunile –

unii se îneacă, alții merg pe ape

cel mai mic se poate salva

dacă pânza abia se observă

nu e ca și cum păianjenul n-ar fi real”