Viaţa în pliuri

Cartea lui Henri Michaux, Viaţa în pliuri (1949), fascinează şi seduce. Sunt texte în care autorul împinge la extrem câteva trăsături ale poemului în proză moştenite de la Baudelaire: umorul negru, înregistrarea bizareriei cotidiene, conjugarea suavităţilor şi violenţelor de limbaj. Fantasticul este omniprezent la Michaux: în Viaţa în pliuri totul stă sub zodia „nălucirilor”, limita dintre ireal şi real ştergându-se complet. Universul este locuit de meidosemi, fiinţe aeriene, sensibile, melancolice, suprarealiste, care – printr-un fenomen de subtilă oglindire – pun fără încetare umanul sub semnul întrebării. Cititorul traversează o serie de „locuri inexprimabile”, oraşe imaginare, săli de tortură, lagăre groteşti, deşerturi onirice, „marea mamelelor”, ateliere de demolare, care-l antrenează într-o aventură de reconceptualizare a vieţii şi de redimensionare a limbajului. Carte gravă şi ludică, tandră şi sadică, Viaţa în pliuri poate interesa un public foarte larg, pe măsura complexităţii ei derutante.

Sursă: Tact