Corpus Hermeticum
- Broșatformat
- 336pagini
- ~8 orelectură est.
- Românălimbă
- 2024apariție
Despre carte
Corpus Hermeticum cuprinde o colecție de texte vechi care îi sunt atribuite lui Hermes Trismegistos, înțelept, alchimist și învățător al înțelepciunii și cunoașterii oculte. Aceste texte sunt considerate unele dintre cele mai importante lucrări ale tradiției hermetice deoarece dezvăluie învățături secrete și cunoștințe spirituale profunde ce oferă o perspectivă amplă asupra naturii divinității și a căii către cunoașterea de sine și a universului.
Acest meșteșug din epoca Renașterii se baza pe materiale filosofice din vremuri mult mai vechi, și anume secolul al III-lea sau al IV-lea d.Hr și atingea domenii precum astronomie, știință, natură și teologie.
Corpus Hermeticum conține tratatele de bază ale tradiției trismegiste care se presupune că au fost redactate în Egipt, cu aproximație între sec. al II-lea și al III-lea d. Hr. Textele provin din același cadru religios și filozofic care a produs neoplatonismul, creștinismul și gnosticismul, avându-și rădăcinile în impactul dintre gândirea platonică și vechile tradiții ale Orientului elenizat. Hermes Trismegistos, „cel de trei ori mare”, posedă cunoașterea a trei părți din înțelepciunea întregii lumi:
Alchimia – Lucrarea Soarelui, adică transmutarea omului de la condiția sa inferioară într-o persoană spirituală. Din această perspectivă, prefacerea plumbului în aur nu este decât expresia exterioară a unei lucrări de înnobilare interioară.
Astrologia – Lucrarea Lunii, înțelegerea planetelor ca simboluri ale unei lumi spirituale și ca parte a unui Univers în care totul se mișcă potrivit legii corespondențelor.
Teurgia – Magia, sau „arta lucrărilor divine”, lucrarea pe care omul o realizează în cooperare cu ființele divine și al cărei scop este contopirea cu Conștiința Divină.
Numite de însuși Hermes „cărți sacre ale Nemuritorilor”, aceste texte reprezintă baza hermetismului, a cărui esență este corespondența dintre macro și micro Cosmos – această unitate formată din părți interdependente, aranjate într-o paradigmă aparte, între care există raporturi de atracție și respingere. Vechi de aproape 2000 de ani, eclectismul intelectual al ideilor din Corpus Hermeticum rămâne până astăzi codificat în ADN-ul civilizației europene.
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 56,05 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.







