Educatia sociala - sinteze pentru profesori
- Broșatformat
- 608pagini
- ~15 orelectură est.
- Românălimbă
- 2024apariție
Despre carte
Topica acestui volum s-a construit de la programele Ministerului Educației pentru examenul de titularizare și examenul național de definitivare în învățământ, disciplina Educație socială. Am urmărit în acest fel să venim în întâmpinarea nevoilor de pregătire ale cadrelor didactice care predau această disciplină, dar și ale studenților aflați în procesul de formare inițială. Totodată, două dintre capitolele acestui volum se adresează profesorilor din înățământul preșcolar și primar, iar în realizarea lor s-a luat în considerare Curriculumul pentru educația timpurie (2019), dar și programele disciplinelor Educație civică de la clasa a III-a și clasa a IV-a. Disciplina Educație socială se profilează, în actualul context educațional românesc, ca un demers complex, ale cărui dimensiuni – educația pentru gândire critică și drepturile copilului, educația interculturală, educația pentru cetățenie democratică, educația economico – financiară – se înscriu într-o nouă paradigmă, care își propune extinderea cadrului formativ al școlii către mediul sociocultural. Scopul major urmărit este formarea cetățeanului activ și responsabil, promotor al valorilor general – umane și al valorilor democratice, capabil să își asume responsabilitatea pentru propriul destin și pentru destinul comunității. Cititorul interesat va găsi în conținutul volumului atât clarificări conceptuale de bază pentru problematicile abordate, cât și repere didactice pentru asigurarea unui process educational de calitate. Ideile practice de predare însoțesc reperele teoretice, împreună constituindu-se în temeiuri solide pentru reflecție și acțiune didactică.
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| BookZoneCel mai bun preț | 60,90 RON76,10 RON−20% | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.













