Solar (Top 10+)
- Broșatformat
- 384pagini
- ~10 orelectură est.
- Românălimbă
- 2021apariție
Despre carte
Michael Beard, protagonistul romanului Solar (2010), este un fizician premiat cu Nobel, care în ultimii douăzeci de ani a trăit de pe urma reputaţiei sale. Ţine prelegeri prin toată lumea la preţuri exorbitante, îşi împrumută numele şi titlul diverselor institute de ştiinţă şi conduce o iniţiativă a guvernului de a rezolva problema încălzirii globale. Un afemeiat fără scrupule, Beard se confruntă cu destrămarea celei de-a cincea căsnicii. Numai că, de data asta, soţia este cea care are o relaţie extraconjugală, iar el este încă îndrăgostit de ea. Cînd cele două lumi ale personajului, cea profesională şi cea amoroasă, ajung să se ciocnească, apare la orizont o oportunitate care l-ar putea extrage din marasmul marital, salvîndu-i cariera, dar şi lumea, de la dezastrul mediului înconjurător. Romanul Solar, distins chiar în anul apariţiei cu Bollinger Everyman Wodehouse Prize, dezvăluie fragilitatea umană în faţa celor mai presante şi complexe probleme ale contemporaneităţii.
Descoperă mai multe cărți scrise de Ian McEwan
Dacă ți-a plăcut cartea Solar (Top 10+), scrisă de Ian McEwan, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Coajă de nucă , Polirom Mașinării ca mine , Polirom Visătorul , Polirom
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 10,03 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.















