Lume de ieri

După ce am venit în Bucureşti din Giurgiu, loviţi de

bombardările turcilor de la Rusciuc din războiul 1877-1878,

şi m-am făcut mai mare, am simţit nevoia să evadez din casa

părintească de care n-aveam voie să mă depărtez prea mult şi

să văd şi eu alte străzi, alte case şi alţi oameni de-ai Capitalei.

Ne mutasem de curând în strada Spătari, într-un fel de

vilă plini de geamlâcuri vesele, ascunsă în fundul curţii de un

nuc bătrân, spre care te ducea o potecă îngustă, mărginită de

boschete de liliac şi hurmuz. Iar în fund de tot, la spatele casei,

un rai de grădină cu tot felul de pomi roditori.

Loc destul de joc şi de petrecere. Dar pofta omului - fie el

chiar mic, cum eram eu – e fără saţ.